Am fumat amintiri....

Ieri, îndeosebi mi-am adus aminte de tine. Am fost în pădurea unde obişnuiai să fumezi, ascunzîndu-te de părinţi. Tu, fumai ţigări ieftine, iar eu, am fumat  ieri amintiri scumpe. Amintiri, care ca fumul s-au dizolvat în aer, însă au fost îngropate adînc în inima mea. Văd şi acum imaginea acelei seri, cînd m-ai rugat să mă opresc puţin, simt fiorii pe care i-am avut cînd m-ai luat de mîină şi văd ochii mei plini  de fericire cînd mi-ai zis că vreai să fim împreună, că vreai să faci tot posibiul să reaprindem focul iubirii noastre. Poate era doar o dragoste copilărească, poate că ieram mici şi nu înţelegeam nimic, dar oare, nu dragostea copilărească este cea mai sinceră şi necondiţionată???? Nu am fost cu tine niciodată în oraş, prin cafenele sau cluburi, dar mă bucuram enorm de momentele cînd ne ascundeam de vecinii mei în ogradă, sau cînd mă ţineai de mîină lîngă prietenii tăi, cînd m-ai sărutat pentru prima oară, şi cînd îmi scriai mesaje de dragoste, în timp ce mama ta striga să te culci. Mă bucuram cînd vedeam numărul tău la telefon, cînd m-ai invitat la ziua ta de naştere şi am făcut cunoştinţă cu sora ta, cînd m-ai adus cu căruţa acasă))))) cînd fugeam de poliţie ca Bonnie şi Clyde, cînd imi ziceai "Dă un pup, dă un pup"de mii de ori şi cînd mi-ai dat  pentru prima oară o ciocolată, dar cel mai tare, mă bucuram pentru că din toate fetele m-ai ales pe mine. Nu pot să explic acum tot ce am simţit pentru tine, pentru că nu poţi să explici ceea ce nu poţi reda prin cuvinte. Pentru că pare acelaşi sentiment, pe care probabil majoritatea l-au simţit, însă fiecare îl simte diferit. Dacă ai fi fost aici lîngă mine, ne-am fi adus aminte de toate momentele noastre, de cele frumoase şi cele urîte, de serile cînd eram doar noi pe scrînciob şi priveam stelele, cînd ne plimbam ore în şir, cînd dădeam petreceri în casa mea, cînd făceaţi  şotii cu prietenii tăi, cînd era aproape să-mi ardeţi toată casa, cînd  ne luam la svadă şi apoi ne impăcam, de momentele cînd eram şi trişti şi veseli, de momentele care au făcut istorioara noastră mică şi frumoasă. De ai fi fost lîngă mine acum, era să ne rîdem de tot ce s-a înîmlat, de cele gafe copilăreşti, de cele situaţii hazlii, de drama noastră, de acei doi copii care se considerau deja mari şi ştiau totul, de aproape trei ani de încercări, de urcuşuri şi căderi, de momentele grele  în care ne susţineam, de momente fericite, sincere şi de neuitat. Dar nu eşti..... eşti departe, departe de prieteni, părinţi, departe de amintiri. Amintiri pe care le-am fumat ca pe o ţigară, amintiri pe care aş fi vrut să le fumez la nesfîrşit....

Miroase a.....

Îmi plăcea enorm mirosul lui, şi nu e vorba  de un parfum scump. Mirosea a dragoste. A dragoste faţă de mine. Sau poate....aşa mi s-a părut, poate am încurcat un comportament frumos cu ceva mai mult. Poate am vrut să cred eu că e ceva mai mult între noi. Este simplu, doamne ce ador simplitatea lui, probabil cel mai simplu şi bun om din toţi cei pe care îi cunosc. Simpatic, carismatic, hazliu, aş putea să-l descriu veşnic, dar ce simt şi cred cu adevărat, nu simte şi nu poate exprima acest textişor. Omul care mă face mereu să zîmbesc, mă face să  râd în hohote chiar şi atunci cînd sufletul îmi este la pămînt. Ador, ador starea de bucurie pe care o am cănd sunt lîngă el. Este unicul care poate să-mi aducă soarele pe cer, chiar şi atuci cînd  plouă. Este cel, care niciodată nu m-a judecat. Mi-a permis mereu să fiu eu, şi e uicul cu care am fost mereu eu însumi. Îmi părea că adoră totul în mine: zîmbetul, maniera mea de a vorbi, de a mă mişca, de a mă îmbrăca, de a mă nebuni, chiar şi cînd trînteam o prostie. Miroase a încredere. Îmi sufla mereu încredere în mine, prin simplul fapt că era alături în minutele grele şi mă încuraja, că niciodată nu i-a fost ruşine să meargă alături de mine, că la momentul potrivit ştia să mă facă să tac, nespunând nimic. Miroase a pizza pe care mama deseori o pregătea pentru noi, a seri frumoase petrecute împreună, a drumuri lungi, a glume, isterii din partea mea şi a momente frumoase. Miroase a cafea, şi a filme neterminate,( mereu adormea la filmele alese de mine))). Miroase a linişte. Miroase a răbdare, pentru că sunt dificilă, şi răbdaraea lui trebuia demult să crape. Miroase a amintiri, fiindcă cele mai frumoase sunt create de el. A surprize mici, dar plăcute, pentru că a ştiut să mă asculte. Miroase a bunătate, pentru că  probabil e unul dintre cei mai darnici oameni. Mirosea deseori şi a neplăceri, mai ales după un păhărel două, a eroism şi a nervi, dar cel mai important e că miroase a perfecţiune, pentru că este  imperfect perfect pentru mine.
Fiecare are un miros specific, al vostru omuleţ a ce miroase?

Ușor să fii fericit!