duminică, 31 august 2014

Cutia Pandorei

Iubesc cerul senin la fel cum iubesc  pacea sufletească. Iubesc și zilele ploioase, pentru că în urma lor, totul pare mai curat și mai liniștit. La fel e și cu sufletul oamenilor. În casa sufletului meu acum e bine, e cald și soare. E frumos, pentru că ploaia a trecut. A fost și rău. Era precum Cutia Pandorei, plin de ură, lăcomie, durere, suferinţă, aroganță, cruzime......Era întunecat, plin de gunoi, fapte negîndite, promisiuni, oameni falși. Era înşelat, de aceea  avea un gust amar. Era necontrolat, ca corabia în timpul furtunii. Pentru că durerea dezamăgirii îl mânca, urla încet, dar cu consecinţe. A pierdut multe: prieteni, stimă, încredere, ca apoi, să înveţe, să se ridice și să devină fericit. Pentru că nu poți controla puterea vîntului și daunele pe care le aduce, însă poți învăța ce să primești și poți alege ce să oferi. Alege ce dorești, chiar dacă greșești, pentru că în final vei învăța, că unicul lucru de preț pe care îl poți oferi e înțelere, dragoste, prezență. Pentru că după fiecare furtună apare soare, ca după fiecare greșeală o lecție. De un timp, învăţ să nu judec oamenii, faptele, comportamentul, pentru că în spatele lor se pot ascunde sute de lucruri, circumstanțe, cuvinte, emoții. Pentru că fiecare om e particular, cu o istorie aparte, cu un caracter aparte, și fiecare trăieşte momentele vieții în felul său. Sufletul omului e ca o casă, atunci cînd  îngrijești de el, e curat, e limpede. Este primitor și darnic. O casă îţi oferă căldură, dragoste, ospitalitate pentru că acolo sunt oamenii tăi, la fel și sufletul omenesc. Însă atunci cînd este scuipat, dezamăgit și rănit, devine pustiu și negru. Sufletul omului este atît de fin, încît un singur cuvînt l-ar putea distruge. Un singur cuvînt ar putea rupe toată încrederea. E ca și cum ai construi o casă. Încredințezi lăcașul tău unei echipe de oameni, depui muncă, timp, dragoste. O mișcare neatentă, o cărămidă pusă  greșit strică toată munca, și eşti nevoit să pornești totul de la capăt.
Ultimul lucru rămas în Cutia Pandorei era Speranța. Lucrul ce ne face să visăm, să luptăm și să nu ne lăsăm învinși de rău. Pentru că tu alegi, să te lași dus de vînt, sau să lupți pentru casa ta, pentru fericirea suflețelului tău. Furtunile sufletului sunt uneori benefice, pentru că spală toată durerea, elimină toată gunoiștea, tot răul și îl curăță de remușcări, de rămășițele suferinței. Pentru că în urma celor mai mari ploi înfloresc flori, cîntă păsările, totul devine clar și colorat. Pentru că în urma furtunii, sufletul devine  îngrijit, curat și cel mai principal fericit.   Nu urîți furtunile, pentru că sunt uneori necesare, ca să scapi, să înveți, să prețuiești, să înțelegi.

sâmbătă, 7 iunie 2014

Dezbracă-mă!

Câteodată sunt egoistă, rea și greu de controlat. Câteodată sunt severă, arogantă, indiferentă și nepăsătoare. Mai am  mulți nervi și mofturi. Nu sunt ideală. Sunt așa cum sunt. Bună și rea, neastîmpărată, visătoare. Am o geantă plină de calități, pe unele nici eu nu le-am descoperit. Dezbracă-mă. Dezgolește-mi sufletul așa cum mi-ai  fi dat jos haina. Haina interiorului meu e grea. Alungă-mi toate regretele care mă macină noaptea. Șterge orice urmă de trecut dureros. Pătrunde în cele mai ascune crăpături ale inimii mele. Protejează-mă de rele, de temeri ascunse și de mine însumi. Alungă-mi gîndurile , cîteodată mă sufocă. Te rog sa-mi vindeci rănile, iar în locul lor  să crească  flori . Umple-mi sufletul cu bucurie și emoții, și golește-l de glod și  cenușă. Vreau să fiu goală în fața ta. Fără griji și remușcări. Dezbracă-mă de secrete.Privește adânc. Vreau să vezi ceea ce alții nu observă. Caută prin toate locurile tainice. Dă jos toată tristețea și neîncrederea. Atinge-mă cu cuvinte frumoase, cu alinări și cu căldură. Dezgolește-mă cu admirație, cu priviri pline de dragoste. Dezgolește-mă cu răbdare și înțelegere. Vreau să-mi cunoști trecutul. Sa mă accepți cu acest bagaj plin cu de toate. Să nu mă judeci, nu sunt mîndră de tot ce mi s-a întîmplat.  Nu te folosi de mine, nu sunt o jucarie. Pe lîngă toate sunt sensibilă, vreau doar să fiu iubită pentru ceea ce sunt, nu pentru ce vor să mă vadă alții. Dezbracă-mă de  întuneric și umple-mă cu lumină. Dezbracă-mi sufletul și vei avea și trupul.

marți, 29 aprilie 2014

Am fumat amintiri....

Ieri, îndeosebi mi-am adus aminte de tine. Am fost în pădurea unde obişnuiai să fumezi, ascunzîndu-te de părinţi. Tu, fumai ţigări ieftine, iar eu, am fumat  ieri amintiri scumpe. Amintiri, care ca fumul s-au dizolvat în aer, însă au fost îngropate adînc în inima mea. Văd şi acum imaginea acelei seri, cînd m-ai rugat să mă opresc puţin, simt fiorii pe care i-am avut cînd m-ai luat de mîină şi văd ochii mei plini  de fericire cînd mi-ai zis că vreai să fim împreună, că vreai să faci tot posibiul să reaprindem focul iubirii noastre. Poate era doar o dragoste copilărească, poate că ieram mici şi nu înţelegeam nimic, dar oare, nu dragostea copilărească este cea mai sinceră şi necondiţionată???? Nu am fost cu tine niciodată în oraş, prin cafenele sau cluburi, dar mă bucuram enorm de momentele cînd ne ascundeam de vecinii mei în ogradă, sau cînd mă ţineai de mîină lîngă prietenii tăi, cînd m-ai sărutat pentru prima oară, şi cînd îmi scriai mesaje de dragoste, în timp ce mama ta striga să te culci. Mă bucuram cînd vedeam numărul tău la telefon, cînd m-ai invitat la ziua ta de naştere şi am făcut cunoştinţă cu sora ta, cînd m-ai adus cu căruţa acasă))))) cînd fugeam de poliţie ca Bonnie şi Clyde, cînd imi ziceai "Dă un pup, dă un pup"de mii de ori şi cînd mi-ai dat  pentru prima oară o ciocolată, dar cel mai tare, mă bucuram pentru că din toate fetele m-ai ales pe mine. Nu pot să explic acum tot ce am simţit pentru tine, pentru că nu poţi să explici ceea ce nu poţi reda prin cuvinte. Pentru că pare acelaşi sentiment, pe care probabil majoritatea l-au simţit, însă fiecare îl simte diferit. Dacă ai fi fost aici lîngă mine, ne-am fi adus aminte de toate momentele noastre, de cele frumoase şi cele urîte, de serile cînd eram doar noi pe scrînciob şi priveam stelele, cînd ne plimbam ore în şir, cînd dădeam petreceri în casa mea, cînd făceaţi  şotii cu prietenii tăi, cînd era aproape să-mi ardeţi toată casa, cînd  ne luam la svadă şi apoi ne impăcam, de momentele cînd eram şi trişti şi veseli, de momentele care au făcut istorioara noastră mică şi frumoasă. De ai fi fost lîngă mine acum, era să ne rîdem de tot ce s-a înîmlat, de cele gafe copilăreşti, de cele situaţii hazlii, de drama noastră, de acei doi copii care se considerau deja mari şi ştiau totul, de aproape trei ani de încercări, de urcuşuri şi căderi, de momentele grele  în care ne susţineam, de momente fericite, sincere şi de neuitat. Dar nu eşti..... eşti departe, departe de prieteni, părinţi, departe de amintiri. Amintiri pe care le-am fumat ca pe o ţigară, amintiri pe care aş fi vrut să le fumez la nesfîrşit....

vineri, 18 aprilie 2014

Miroase a.....

Îmi plăcea enorm mirosul lui, şi nu e vorba  de un parfum scump. Mirosea a dragoste. A dragoste faţă de mine. Sau poate....aşa mi s-a părut, poate am încurcat un comportament frumos cu ceva mai mult. Poate am vrut să cred eu că e ceva mai mult între noi. Este simplu, doamne ce ador simplitatea lui, probabil cel mai simplu şi bun om din toţi cei pe care îi cunosc. Simpatic, carismatic, hazliu, aş putea să-l descriu veşnic, dar ce simt şi cred cu adevărat, nu simte şi nu poate exprima acest textişor. Omul care mă face mereu să zîmbesc, mă face să  râd în hohote chiar şi atunci cînd sufletul îmi este la pămînt. Ador, ador starea de bucurie pe care o am cănd sunt lîngă el. Este unicul care poate să-mi aducă soarele pe cer, chiar şi atuci cînd  plouă. Este cel, care niciodată nu m-a judecat. Mi-a permis mereu să fiu eu, şi e uicul cu care am fost mereu eu însumi. Îmi părea că adoră totul în mine: zîmbetul, maniera mea de a vorbi, de a mă mişca, de a mă îmbrăca, de a mă nebuni, chiar şi cînd trînteam o prostie. Miroase a încredere. Îmi sufla mereu încredere în mine, prin simplul fapt că era alături în minutele grele şi mă încuraja, că niciodată nu i-a fost ruşine să meargă alături de mine, că la momentul potrivit ştia să mă facă să tac, nespunând nimic. Miroase a pizza pe care mama deseori o pregătea pentru noi, a seri frumoase petrecute împreună, a drumuri lungi, a glume, isterii din partea mea şi a momente frumoase. Miroase a cafea, şi a filme neterminate,( mereu adormea la filmele alese de mine))). Miroase a linişte. Miroase a răbdare, pentru că sunt dificilă, şi răbdaraea lui trebuia demult să crape. Miroase a amintiri, fiindcă cele mai frumoase sunt create de el. A surprize mici, dar plăcute, pentru că a ştiut să mă asculte. Miroase a bunătate, pentru că  probabil e unul dintre cei mai darnici oameni. Mirosea deseori şi a neplăceri, mai ales după un păhărel două, a eroism şi a nervi, dar cel mai important e că miroase a perfecţiune, pentru că este  imperfect perfect pentru mine.
Fiecare are un miros specific, al vostru omuleţ a ce miroase?