El și Ea !

Nu aveam încredere în el.  Nu știu de ce, dar îmi permit să am o părere despre oameni înainte de ai cunoaște. Probabil e cu fiecare așa. Mi se părea un fustangiu  de ăla cu "F" mare. Neserios, băiat care caută fete pentru distracție. În viziunea mea, era băiatul nepotrivit ei, prietenei mele. Ok,  pe atunci, cuvîntul "Prietenă", era prea mare . Eram colege de clasă. Colege apropiate. Ea este o persoană veselă, deschisă, nebună  în felul său,  fata care mereu te ajută, deși, în sine, spune că nu este așa cum o considerăm (și în unele momente are dreptate).  


De unde pornesc toate  întîlnirile  în ziua de azi?  Desigur pe internet.  De parcă internetul este o cărare pe care se întîlnesc toți acei ei și ele, de parcă nu ar exista biblioteci, teatre, străzi aglomerate  sau liniștite, expoziții,  la urma urmei cluburi, cafenele, șamd. În fine. Așa a început această istorie, despre un el și o ea, care îmbătați de dragoste au ajuns după 3 ani să șteargă  cu încetul tot ce a fost mai frumos între ei  ca o radieră ce șterge creionul și lasa urme întunecate.

 Nu era băiatul plin de bani, de ăsta care iubește localurile pline de oameni necunoscuți, care se adună pentru a da petreceri și a se arăta lumii. Era băiatul simplu, care atrăgea prin altceva, prin ce anume??? habar nu am, ea știe mai bine. Am fost întrebată azi daca m-aș putea întîlni cu un băiat pentru bani. Care m-ar alinta cu cadouri și mi-ar pune la dispoziție tot ce mi-aș dori. Fără să mă gîndesc mult,  am spus ferm NU. Niciodată nu am fost o materialistă. Am fost și sunt  persoana pentru care sentimentele, grija, stima și dragostea au fost și sunt  mai presus decît o cină într-un restaurant scump sau un cadou de invidiat din partea unui bărbat. Și pot să afirm  că  nici un colier cu diamante, nici o haină scumpă nu-ți vor umple inima cu căldură și dragoste.Nici un ban din lume nu-ți pot cumpăra atitudine și stimă.  Deci, ea nu s-a îndrăgostit de un portmoneu gros, ci  de un  suflet  frumos, de grija pe care i-o purta, și vă zic cu mîina pe inima, că era foarte grijuliu. 

Aveam dubii în privința acestei relații inițial, nu îi vedeam împreună des, nu erau văzuți  în localuri, la petreceri, sărbători. Credeam că va fi o aventură copilărească pînă în momentul în care am sărbătorit Anul Nou împreună. Era pentru prima oară cînd am fost  într-o companie, și pentru prima oară cînd am observat acea fericire care radia din ei. Eram adesea martorul convorbirilor siropoase pe telefon dintre cei doi, a schimburilor de pupici și cuvinte dulci, însă această seară, această sărbătoare petrecută împreună, mi-a luat pelița aceasta întunecată  și mi-a deschis  larg ochii  . Să fi văzut voi cum au intrat în sală. Ahhh. Îmbătați de fericire și desigur de cîteva pahare de șampanie,  ținîndu-se de mînuță, au intrat într-o sală, în care cunoșteau doar cîteva persoane,  în sala în care noi ne simțeam străini, și ei doi nebuni, doi nebuni fericiti, care savurau unul din altul. Dansau de parcă erau doar ei în sala aia de doi bani, o ridica în brate, o săruta, îi gusta din zîmbetul și buzele ei și o mînca din priviri. Erau fericiți. Erau cei mai fericiți de acolo. În timp ce restul oamenilor  stăteau cu fețele în telefoane, cu paharele în mîină sau își  căutau de treabă cu o ignoranță totală de sărbătoare, ei se bucurau de acel moment frumos.  Probabil că observînd  fetele noastre triste, ne-au scos pe toate  la dans. Am danasat atît de mult, încît fugeam și ne ascundeam prin sală să nu ne vadă el.  Trăgea scaunele de sub noi și ne impunea să dansăm pînă în zori.

 E tipul; de pereche pe care am început să-l ador. De la grija pe care o purta pentru ea și  pentru prietenii săi, de la comportamentul dulce, de la gesturi, vorbe , a devenit perechea mea ideala. Îmi plăcea cum se priveau împreună, cum se jucau ca doi copii, cum ea se bucura de cel mai mic cadou, de o ciocolată sau de o floare, cum se scălda în privirea lui plină de iubire. Atracția dintre ei plutea si în aer ,iar  pe fețele  lor puteai citi  că  erau  gata sa sară unul pe altul de parcă lumea din jur nu exista. Era perechea care nu se plictisea mereu cu cuvinte de genul: scumpul meu, puiuțul meu, auraș, șamd. Se numeau  ighioțenie, spurcăciune în aceeași manieră dulce și caldă. Era tipul de pereche, care fără restricții cumpărau o sticlă de bere și o goleau în doi acasa fericiți, cu același success și o sticlă de coniac sau vodka. Vodka era mortală la ei. Pe timpurile cînd dădeam  petreceri în colțișorul lor intim, adesea adormeam de parcă eram lovită de un fulger, și mă trezeam de la săruturile lor   înainte ca el  să plece la serviciu. O săruta atît de pasional, încît o invidiam cu o invidie albă. De parcă fiecare dimineață se despărțeau pentru o veșnicie  și nu pentru cîteva ore, după care o suna de mii de ori sa-i readucă aminte încă odată cît de mult  o iubește.

 Era genul de bărbat, care după petrecerile  acestea între fete, nu striga la ea că și-a permis să dea peste gît cîteva păhare, ci o alinta ca pe un pacient bolnav. Bărbatul care avea încredere în ea și nu o limita în alegerea cercului de prieteni sau care  îi încălca intimitatea,. Avea încredere în ea, și apreciez asta.... Ce relatie fără încredere?? Mi-am închipuit că peste cîțiva ani, cînd o să fim femei măritate, o să ne întîlnim la o masă frumoasă, cu un frigărui gustos, bere rece, salată din cele mai bune legume din grădinile moldovenești, și o să ne amintim de perepeții. Mi s-a fixat această idee atît de clar în minte, mi-am desenat-o în căpucean atît de des, încît am crezut că deja am trait-o. Aceste vise însă au fost ușor spulberate, în ziua în care am aflat, că cest cuplu perfect pentru ei și pentru mine, acest cuplu, unul din puținele care mi-l închipuiam ca prieteni de familie, cuplul de care m-am îndrăgostit, pe care l-am  adorat și față de care am atîtea sentimente, care a crescut în fața mea ca un copilaș, este pe cale să se destrame.  Să șteargă din paginile istoriei lor tot ce a fost mai frumos, mai sfînt  din cauza unor neînțelegeri minore, suspeciuni, situații nerezolvate.

Suntem atît de deștepți, am evoluat în diferite domenii  însă  am distrus tot acel omenesc ce era între noi oamenii. Am distrus plăcerea de a comunica pe viu, de a ne exprima sentimentele, de a vorbi unul cu altul. Am evoluat  în același timp degradînd. Da, eu știu, este ușor să dai sfaturi , să te faci atotștiutorul, să îndrumi pe cineva, cînd de fapt, ce se întîmplă între doi oameni cunosc doar ei. Am fost în fața acestor situații și eu, și atît de mult  mi-am dorit să nu  facă și ei aceiași greașeală. Mi-am dorit să rezolve toate neclaritățile, să jungă în punctul de la care fundamentul acestor relații  a început a se  dărîma. Probabil că mi-am dorit aceasta într-o măsură mare și  pentru mine, să nu pierd speranța că dragostea adevarată încă există.
 Acea simplă colegă a ajuns să fie o prietenă pentru mine, deși, ne certăm și ne supărăm des, apreciem multe calități una la alta. Este  o persoană puternică, și asta mă deranjează un pic, faptul că inchide în ea toate emoțiile de parcă le-ar zidi în inimă și le-ar ascunde de lume.
 Nu vreau să sufere nopțile în cameră. Vreau să știe, că indiferent de sfirșitul acestei istorii, totul va fi bine. Că viața e ca o carte, în care fiecare capitol poate continua, dar poate avea și o întorsătură nouă, că fiecare scriem paginile noastre și adăugăm evenimente. Vreau sa știe că sunt alături, și  că-i  ofer umărul meu, tăcerea mea cînd are nevoie, atenția și chipul meu, pe care ea nu mereu e fericită să-l vadă))))

Fiecare întimplare, fiecare eveniment, fie el cît de mic și la moment neînsemnat, formează aceast lanț al vieții. Eu știu că dragoste adevarată există, pentru fiecare e diferită și unică,  și fiecare din noi va gusta din gustul ei dulce amărui. La fel știu că în orice cuplu, cît de diferit și straniu pentru unii nu ar părea trebuie să existe înțelegere. Nu lăsați ca mîndria și orgoliul să pună stăpînire pe sentimente, pe momentele frumoase. Despărțirile dor, dar cel mai rău dor despărțirile nejustificate,cînd îți spun adio fără multe detalii., cînd rămâne ceva nespus, ceva neclarificat pîna la urmă, și acel ceva, te mănîncă în fiecare noapte. Acel ceva,  naște ură, indiferență, gînduri urîte, suspiciuni, aluzii,  pe care ni le băgăm binevol în minte și îcepem să credem în ele. Păstrați ceea ce aveți și iubiți-vă. Ce poate fi mai frumos.

P.S ( Deseori prind istorioare din viață care îmi plac, deci, de azi, fac o rubrică : Din viață, unde voi scrie istorii personale, istorii a prietenilor sau gînduri, idei ce îmi apar la o bucată de noapte)