Am uitat să trăim...

Trei zile. Trei zile de singurătate, trei zile doar eu cu mine, trei zile în care as fi putut  sa profit de timp liber si  sa scriu  eseul la Moneda și Credit, dar eu, scriu pe acest blog, probabil de existenţa căruia nu prea mulţi ştiu. Am tot stat în întuneric și m-am pierdut în gânduri, în idei, în povesti și fantezii proprii, gândindu-mă la sensul vieţii, la oamenii care au rămas în ea, la mine și la multe alte prostii. Și ştii  ce am realizat??! Mereu ne gîndim la viaţa, ce sa facem, cum sa facem în schimb ca sa o trăim, căci asta este viaţa, sa o trăieşti zi de zi, dar nu sa stai pe gînduri și sa aştepţi ca va cădea ceva din cer. Am uitat sa trăim, am uitat sa savurăm din fiecare zi, din dimineţile cu soare, din priveliștea frumoasă care se vede din   geamul  dormitorului, din cafeaua aromată, fiindcă ne grăbim la serviciu sau universitate, din prînzul mamei care l-a făcut cu dragoste, am uitat sa ascultăm ciripitul pasarelilor, într-un cuvînt, am uitat sa trăim. Pentru noi o lume a devenit internetul, aici viaţa e atît de uşoară. Ai o sumedenie de prieteni, care pe strada nici nu te saluta, ai poze frumoase, unde eşti de nerecunoscut, ai mii de like-uri, nişte fraze copiate îţi redau perfect starea de suflet, mai pe scurt ai o viaţa perfectă. Și cu cea reală ce faci? fugi de ea, te ascunzi, faci orice doar ca sa evadezi din realitate asta dura, cu oameni fățarnici, unde ascunzi durerea după zîmbet și mergi înainte, uitînd  sa trăieşti. Am uitat sa mă bucur de timpul petrecut acasă cu familia, fiindcă mereu stau la calculator, am uitat sa mă bucur de atmosfera prietenilor, ca unde merg trebuie sa fac check in, sau sa stau cu fata pe dos ca nu mă aranjează ceva, am uitat sa vorbesc cu colegii de la universitate, fiindcă mereu vin la ore inacrită. Pierdem viaţa dormind, sunt omul care ar da multe pentru ca sa dorm dimineaţa, apoi mă trezesc și realizez, ca am dormit asa 20 de ani. Pierdem viaţa în aşteptări și speranțe goale, in momente potrivite. Aşteptăm pe cineva care nu se va mai întoarce, aşteptăm minuni, dar nu mişcăm fundul de pe scaun ca sa facem ceva. Ne pierdem viaţa în fugă după cluburi și haine scumpe, ca pînă la urma sa realizăm  ca nu asta e prioritar. Avem un ritm atît de alert, încît nu observam nimic, decît ceea ce e sub nasul nostru. Nu observam ca a înflorit un copac în fata casei, ca undeva în lume e foame, nu observam ca nu doar noi avem probleme, dar și cei din jur, și în loc sa le rezolvăm, ca struţul băgăm capul în nisip, și nu vedem nimic, decît  viaţa noastră tristă. Pai bine, e normal sa te gândești și sa analizezi diverse probleme, dar dacă stăm și ne uităm in pod, ne trezim la 50 ani fără nimic, doar cu gînduri nerealizate. De ce suntem atît de naivi și ne băgăm în cap doar prostii?? de ce ne deprimăm și nu ne bucurăm ca trăim, ca avem posibilitatea sa ne schimbăm viaţa în fiecare zi? Totul depinde de noi, și pînă nu ai sa faci ceva tu, crede-mă nu o va face nimeni. De ce suntem atît de mîndri?? Dacă iubim pe cineva, îi facem sa sufere, dacă ne dorim ceva, lăsăm visul sa piară??? Chiar nu înţeleg. Ne-am pierdut în aceasta societate sumbră, care se pare ca are doar necazuri și nici un motiv de fericire. Am uitat să ne bucurăm de lucrurile mici, dar care ne aduc atîta plăcere. Uităm sa mulţumim, uităm sa apreciem oamenii care se straduie pentru noi și sunt alături chiar când nu merităm, uitam sa savurăm din simplele plimbări, din îmbrățișările calde, din sentimente. Doamne cît de tare am uitat sa trăiesc. Se pare ca în ultimul timp dispozitia rea este prietena mea cea mai buna. M-am pierdut în filme unde este idealizată viaţa, în lacrimi, și se pare ca m-am pierdut pe mine. Sunt atâtea lucruri care ne fac fericiți, mărunțișuri pe care nici nu le observam zi de zi. Sunt atâția oameni care ar da totul doar ca sa fim alături. Nu va pierdeți în aceasta rutina urâtă. Prețuiți viaţa și cel mai important trăiți-o.

Dorm acolo unde ma iubesc))))

Lazy Sunday

Rainy