Iubesc cerul senin la fel cum iubesc pacea sufletească. Iubesc și zilele ploioase, pentru că în urma lor, totul pare mai curat și mai liniștit. La fel e și cu sufletul oamenilor. În casa sufletului meu acum e bine, e cald și soare. E frumos, pentru că ploaia a trecut. A fost și rău. Era precum Cutia Pandorei, plin de ură, lăcomie, durere, suferinţă, aroganță, cruzime......Era întunecat, plin de gunoi, fapte negîndite, promisiuni, oameni falși. Era înşelat, de aceea avea un gust amar. Era necontrolat, ca corabia în timpul furtunii. Pentru că durerea dezamăgirii îl mânca, urla încet, dar cu consecinţe. A pierdut multe: prieteni, stimă, încredere, ca apoi, să înveţe, să se ridice și să devină fericit. Pentru că nu poți controla puterea vîntului și daunele pe care le aduce, însă poți învăța ce să primești și poți alege ce să oferi. Alege ce dorești, chiar dacă greșești, pentru că în final vei învăța, că unicul lucru de preț pe care îl poți oferi e înțelere, dragoste, prezență. Pentru că după fiecare furtună apare soare, ca după fiecare greșeală o lecție. De un timp, învăţ să nu judec oamenii, faptele, comportamentul, pentru că în spatele lor se pot ascunde sute de lucruri, circumstanțe, cuvinte, emoții. Pentru că fiecare om e particular, cu o istorie aparte, cu un caracter aparte, și fiecare trăieşte momentele vieții în felul său. Sufletul omului e ca o casă, atunci cînd îngrijești de el, e curat, e limpede. Este primitor și darnic. O casă îţi oferă căldură, dragoste, ospitalitate pentru că acolo sunt oamenii tăi, la fel și sufletul omenesc. Însă atunci cînd este scuipat, dezamăgit și rănit, devine pustiu și negru. Sufletul omului este atît de fin, încît un singur cuvînt l-ar putea distruge. Un singur cuvînt ar putea rupe toată încrederea. E ca și cum ai construi o casă. Încredințezi lăcașul tău unei echipe de oameni, depui muncă, timp, dragoste. O mișcare neatentă, o cărămidă pusă greșit strică toată munca, și eşti nevoit să pornești totul de la capăt.
Ultimul lucru rămas în Cutia Pandorei era Speranța. Lucrul ce ne face să visăm, să luptăm și să nu ne lăsăm învinși de rău. Pentru că tu alegi, să te lași dus de vînt, sau să lupți pentru casa ta, pentru fericirea suflețelului tău. Furtunile sufletului sunt uneori benefice, pentru că spală toată durerea, elimină toată gunoiștea, tot răul și îl curăță de remușcări, de rămășițele suferinței. Pentru că în urma celor mai mari ploi înfloresc flori, cîntă păsările, totul devine clar și colorat. Pentru că în urma furtunii, sufletul devine îngrijit, curat și cel mai principal fericit. Nu urîți furtunile, pentru că sunt uneori necesare, ca să scapi, să înveți, să prețuiești, să înțelegi.
